Un număr pentru o comunitate

Programul de fundații comunitare a pornit de la o viziune: comunități puternice, curajoase, care arată că au resurse și știu cum să facă din generozitate o masă critică.

În ultimele săptămâni săptămâni, fundațiile ne-au demonstrat din nou că această viziune s-a adeverit și au reușit incredibilul: au strâns peste 5,1 milioane de lei!

Este o gură de oxigen pentru medicii din spitale și o mărturie a încrederii pe care oamenii o au în aceste organizații că vor ști cum să-i ajute pe cei vulnerabili și pe cei din linia întâi.

8837 este numărul de SMS la care poți dona pentru comunitatea ta. Nu trebuie decât să treci codul – numele județului/orașului pentru care vrei să donezi, iar 2 EURO vor ajunge la organizații din județul/orașul menționat.

Sunt nenumărate organizații și inițiative care luptă pentru dotarea spitalelor și protejarea personalului medical. De aceea, ARC și Federația Fundațiile Comunitare din România și-au unit eforturile și au creat numărul special 8837.

8837 este numărul pe care îl alocăm inițiativelor locale sau regionale care doresc să strângă fonduri pentru dotarea și echiparea unităților medicale.

Vrem să fim mai aproape de donatorii care vor să se implice și să aducem laolaltă inițiativele locale. Fiecare cod este atribuit unei organizații sau unui grup de organizații din comunitate, care au decis să-și unească forțele într-o campanie locală.  În acest moment, sunt peste 20 de organizații care au o campanie prin 8837, iar din acestea, 16 sunt fundații comunitare. Descoperă toate campaniile pe Donatie.ro.

*Suma alocată cauzei este de 2 Euro.

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament.

În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. 

5,1 milioane
Este suma pe care 17 fundații comunitare au strâns-o pentru dotarea și echiparea spitalelor din țară.
5.000
teste cumpărate de fundațiile comunitare