Despre noi

Fundațiile comunitare se nasc din generozitatea și din dorința locuitorilor unui oraș de a aduce schimbarea pozitivă în comunitățile în care trăiesc. Prin activitățile și proiectele pe care le sprijină,  fundațiile  dezvoltă spiritul filantropic, susțin inițiative locale curajoase și susțin eroii și asociațiile care știu cum ar trebui să arate viitorul comunităților.

Povestea a început acum zece ani, cu deschiderea primelor Fundații la Cluj-Napoca și Odorheiul Secuiesc. În prezent, 46% din populație are acces la serviciile uneia dintre cele 16 fundații.

„Fundațiile comunitare au ca misiune refacerea fibrei sociale prin reconstruirea încrederii între oamenii din comunitățile pe care le servesc”, spune Rucsandra Pop, directoarea programului ARC pentru Fundații Comunitare. Iar refacerea fibrei sociale începe prin abordarea inteligentă a problemelor din comunitare, fie că vorbim de cele din educație, sănătate, mediu sau cultură.

Fundațiile înțeleg cel mai bine nevoile și oportunitățile locale, iar scopul lor este să creeze podurile de acces între donatori și cauze, nevoi și soluții. Ele oferă donatorilor consiliere filantropică și caută proiectele care se potrivesc cel mai bine cu misiunea și crezul lor; asociațiilor și grupurilor de inițiativă le asigură sprijin și o platformă unde pot strânge fonduri, iar oamenilor din comunitate le dau ocazia să participe la construirea unui viitor mai bun.

De la înființarea primelor fundații, până la sfârșitul anului 2016, implicarea comunităților locale a însemnat peste 30 milioane de lei în 7000 de proiecte la nivel de mișcare. Generozitatea miilor de donatori ne arată că oamenii sunt din ce în ce mai hotărâți și implicați în mobilizarea tuturor resurselor pentru transformarea comunității din care fac parte.

Descoperă impactul mișcării comunitare din România în infograficul realizat de ARC, pentru perioada 2008-2019: