În septembrie, în capitala Scoției a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente pentru mișcarea comunitară europeană: Conferința Fundațiilor Comunitare din UK. Ela Bălan, grantmaker ARC, ne aduce o relatare detaliată a celor mai importante subiecte discutate și radiografiază care sunt marile provocări pentru fundațiile comunitare din Europa.

 În 9-11 septembrie a avut loc, la Glasgow, Conferința Fundațiilor Comunitare din UK. Acest eveniment este organizat bianual de UKCF, o rețea formată din 46 de Fundații aflate pe întreg teritoriul Regatului Unit.

Mișcarea de fundații comunitare din Anglia și din restul țărilor din Regatul Unit a reprezentat mereu o sursă de inspirație imensă pentru “surorile lor mai mici” din Europa. Având în ADN fibra de sustenabilitate financiară, în sensul în care majoritatea Fundațiilor s-au născut prin endowments de milioane de lire sterline și pun foarte mult focus pe relația cu companiile mari, fundațiile britanice sunt, în acest moment, din ce în ce mai preocupate să se întoarcă către comunități și să lucreze mai organic și la firul ierbii cu acestea.

DE CE? Pentru că e imposibil să țintești schimbări pe termen lung fără o cunoaștere adâncă a comunității, lucru ce nu poate fi făcut fără a crește legitimitatea în relație cu comunitățile în care activezi, adică să îți întărești rădăcinile în comunitatea respectivă, lucrând împreună cu ele.

Așa că întrebările mari și cele mai frecvente au fost în jurul acestor teme:

• Cum facem ca Fundațiile noastre să rămână relevante în raport cu misiunea lor, în aceste timpuri de mari schimbări sociale și economice (vezi Brexit și migrație, pentru anumi doar 2 provocări mari ce dau bătăi de cap)?
• Ambițiile noastre sunt cu adevărat ambițiile noastre? În ce măsură ele sunt influențate de „relațiile tradiționale” pe care le avem cu donatori pe care nu vrem să îi pierdem și tocmai de aceea, prioritățile lor de investiție devin și prioritățile noastre?
• Cât și cum vocea comunității se face simțită? Ce facem noi pentru a o întări? Cum facem ca „pulsul” pe care îl luăm să fie din relația directă, nemijlocită, cu organizațiile și locurile pe care sprijinim, și mai puțin din rapoartele pe care le primim de la ei? Cât de prezenți suntem, cu adevărat, în proiectele și programele noastre?
• Localul își pierde spiritul „pitoresc” local – iată o problemă mare de focus (prea mult pus pe donatori și prea puțin pe oamenii & organizațiile cu care lucram)
• Cum prioritizezi resursele– oameni, timp, included – în a răspunde provocărilor zilnice, dar și pentru a investi în schimbările mari, curajoase, pe care le dorim?

Ca de cele mai multe ori, astfel de evenimente se lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Iar răspunsurile sunt de multe ori „work în progress”, pentru așa cum au tot subliniat participanții (me included) răspunsul este o relația continuă ce se crează împreună cu comunitățile, iar pentru asta este nevoie să ne exersăm mușchiul care „ascultă, învață, rămâi conectat, răspunde”.

Una din cele mai puternice convingeri care mi s-au format în timpul Conferinței – prefigurată în timpul atelierelor sau prezentărilor în plen și apoi consolidată în conversațiile cu directorii executivi, grantmakerii sau oamenii de strategie din Fundații – a fost că aceste Fundații mature și experimentate au la fel de mult de învățat de la noi, pe cât avem noi, cei din mișcările mai tinere, de învățat de la ei. 

 Superputerea noastră stă tocmai în felul în care Fundațiile din România lucrează la firul ierbii, investesc încredere în organizațiile cu care lucrează, practică un grantmaking în care pun accentul pe modul în care construiesc competențe și capacitate în comunități, își asumă un rol de lider local și atacă subiecte fierbinți de care altora le e teamă, aduc la aceeași masă jucători din sectoare diverse – autorități, business, ong-uri. Adică exact ce au nevoie Fundațiile din UK :). Nu este o victorie ușoară, dar merită efortul.

O întâmplare simpatică confirmă acest lucru: prima persoană (complet necunoscută) cu care am vorbit  acum 2 ani în Cardiff la prima mea Conferință a Fundațiilor Comunitare din UK este chiar ultima persoană cu care vorbesc la ediția asta a Conferinței UKCF. Este Chief Executive la Sessex Community Foundation, care a strâns peste 30 milioane de lire din 2006 pentru comunitățile din Sussex. Ne intersectăm întâmplător în timp ce mergem spre ultimul panel al conferinței.

„Îmi amintesc de tine, îmi zice, ce se mai întâmplă în România?” Îi povestesc pe scurt despre alegeri și zvâcul social din România, despre cum au crescut FC-urile că feții frumoși. Și el îmi răspunde: „să știi că m-am gândit la ce ai zis la Cardiff și am adus asta în discuțiile cu colegii și cu partenerii în varii contexte. Cred că e important ca și noi, în UK să ieșim din cercurile cu care lucrăm în mod obișnuit, să ne uităm dincolo de proiectele pe care le finanțăm în mod tradițional”.

Și da, să aducem mai mult suport pentru ONG-uri mici și grupuri grass roots pentru că ele sunt the new fresh blood & spirit for our communities. Doar așa ne putem pregăti pentru viitor. Mai multe despre Sussex Foundation aici.  Ce tare e când există ecouri ale unor conversații de acum 2 ani! Și confirmarea, din nou, că fundațiile comunitare din Romania, prin gândirea și relația lor cu comunitățile, sunt inspirație pentru organizații babane din UK.

De aceea, încurajez mult Fundațiile din Romania să intre în contact cu Fundațiile din UK și nu numai, să participe la evenimentele internaționale și să propună schimburi de experiență și vizite de lucru cu acestea. O foarte bună resursă este ECFI, a cărei misiune este tocmai de a întări legăturile intre Fundații în toată Europa, de a susține (inclusiv financiar) evenimente de peer learning și sharing the practici. Mai multe informații despre oportunitățile de sprijin de la ECFi aici.

Cu ce idei m-am întors în România

• Suntem organizații cu o perspectivă unică– nu ne limităm la un singur domeniu, grantmaking-ul ne dă abilitatea de a ne uita trans-sectorial și asta ne dă legitimitatea de a vedea mai larg și mai departe față de alte organizații. Și nu ar trebui să ne mai fie frică cu ceea ce știm, ci să ne gândim că avem un cuvânt de spus.
• Cum facem ca” îmbrățișarea risculului” să fie contagioasă? Există Fundațiiși donatori care au aversiune față de risc. Când „vindem” un program nu vorbim despre riscuri pentru că vrem să convingem donatorii că vom avea succes. La fel și organizațiile cu care lucrăm vor să ne asigure că vor avea succes, însă în realitate nu există muncă fără riscuri. Și atunci cum convingi donatorii că riscurile nu sunt”periculoase”? Și aici este foarte importantă onestitatea în relații: a scoate riscurile la lumină nu doar te pregătește mai bine pentru a le lua în piept, ci duc și la relații mult mai autentice și mai solide cu partenerii. No risk, no gain, my friend!
• Alliance Magazine a făcut o super colecție de opinii și analize pe marginea conferinței- detalii aici.