Cercul de donatori

Fiecare om pasionat de o idee, oricât de nebunească ar fi, are capacitatea minunată de a-i atrage pe alții în cercul său și de a atrage toate resursele necesare îndeplinirii ei.

Aceasta este miza Cercului de donatori și este îndeplinită cu succes de toate cele 12 fundații comunitare care au organizat cel puțin un Cerc, precum și de fundațiile și organizațiile partenere, care au implementat acest model de strângere de fonduri. Căci asta este Cercul de Donatori: o modalitate interactivă și dinamică de strângere de fonduri prin care ONG-uri sau grupuri de inițiativă își susțin proiectele în fața unui public, format din persoane care doresc să aducă o schimbare în comunitatea lor. Donatorii au astfel șansa să ia inițiativa procesului filantropic și să vadă cât de repede banii donați cu cap schimbă vieți nu doar pentru o zi, ci le fac mai bune pe termen lung, dacă nu chiar pentru totdeauna.

În 2012, Mădălina Marcu, unul dintre consilierii filantropici ai Asociației pentru Relații Comunitare (ARC), a mers la Londra pentru a vedea cum oamenii se întâlnesc pentru a dona împreună. The Funding Network (TFN) organizase până atunci peste 1.000 de evenimente și strânsese peste 7 milioane de lire pentru cauze locale, alese de membrii cercurilor de donatori. Mădălina a vorbit cu fondatorii rețelei, a participat la câteva evenimente și s-a întrebat: oare puteau donatorii români să se organizeze la fel și să fie ei cei care inițiază o donație, în loc să aștepte să li se ceară, ar putea reuși să construiască încredere?

Avea să afle curând: primul cerc de donatori s-a înființat în primăvara lui 2013 la București. Zece oameni au acceptat să vorbească despre ce-i face triști și ce-i face fericiți, despre motivele pentru care donează bani și către care cauze și au decis să facă primul cerc de donatori. Și-au chemat prietenii în ajutor pentru susținerea comunităților sărace din sudul țării, iar aceștia – 60 de oameni – au  reușit să strângă între ei un total de 10.000 de dolari.

De atunci, cercurile s-au tot extins, funcționând în fiecare oraș după același model: în cadrul evenimentului sunt prezentate 3 proiecte susținute de câte un ambasador. Fiecare ambasador își prezintă proiectele timp de 6 minute, în alte 6 minute răspunde la întrebări din partea celor prezenți în sală.  Nimeni nu este obligat să doneze, dar, dacă dorește să o facă, e simplu: ridică mâna și donează o sumă.

Rețeaua donatorilor crește organic prin intermediul celor care au participat la un moment dat. Ei popularizează Cercul în rândul cunoscuților și selectează în mod transparent proiectele cu cel mai mare potențial de-a articula comunități în jurul unei pasiuni împărtășite la nivel local.

Membrii Cercului încep să caute parteneri și sponsori. Unii oferă un spațiu pentru desfășurarea evenimentului, alții asigură gustările. De fiecare proiect se îndrăgostește un membru al Cercului și devine Ambasador de proiect. În seara evenimentului, fiecare reprezentat al grupurilor de inițiativă, al proiectelor sau organizațiilor pășește în față și vorbește despre proiectul său. Ambasadorii iau și ei cuvântul în fața publicului, pledează pentru cauza pe care-o susțin și fac prima donație, ca să pună planul pe roate. Apoi încep licitațiile. Cineva anunță de exemplu, că oferă 500 de lei, dacă alte cinci persoane oferă și ele 100 de lei. După eveniment, fiecare proiect va avea o zestre de implementare, iar fiecare donator va primi cu regularitate vești despre stadiul la care a ajuns proiectul pe care l-a susținut. Orice pas al desfășurării proiectelor este comunicat, transparența fiind trăsătura de bază a Cercurilor de donatori.

Toate aceste caracteristici fac din Cercul de donatori unul din cele mai prietenoase și reușite evenimente de strângere de fonduri. Nu-i de mirare că un astfel de cerc există în atât de multe orașe: Prahova, Cluj, Iași, Brașov, Mureș, Galați, Sibiu, Țara Făgărașului, Covasna, Alba, Timișoara, Dâmbovița.

 „E greu de explicat în cuvinte sentimentul pe care îl ai atunci când o mulțime de oameni pe care nu îi cunoști îți arată nu numai că au încredere în ideea ta, ci și că sunt pregătiți să o sprijine financiar. Totul în doar câteva minute. Cercul de Donatori Iași ne-a dat curaj, oferindu-ne energia de care aveam nevoie pentru a ne auto-depăși. În fața celor care ne-au oferit această încredere, ne înclinăm.
Theodora Arva Street Delivery Iași